BEIUSEANUL

Gary Moore s-a nascut pe 4 aprilie 1952 in nordul Belfastului (Irlanda). La varsta de 11 ani a ascultat albumul `John Mayall with Eric Clapton` care i-a schimbat viata si l-a influentat foarte mult in ceea ce priveste tehnica sa de chitara.

La 19 ani, in 1969 – Gary Moore il inlocuieste pe Bernard Shivers in grupul Skid Row si cu ajutorul lui Nollaig Bridgemen (baterie) si Brendan Shiels (bass), inregistreaza albumul de debut , `Skid Row`, editat in 1970.

In paralel cu acest grup, Gary Moore s-a ocupat si de Dr. Strangely Strange, un grup folk –rock, dar fara prea mult succes.

Dupa al doilea disc cu Skid Row scos in 1971,`34 Hours`, Gary Moore paraseste trupa si formeaza Gary Moore Band, alaturi de Pearsey Kelly (baterie) si John Curtis (bass).

In 1973 scoate pe piata primul sau album numit `Grinding Stone`, produs de catre Martin Birch, care mai lucrase si cu Deep Purple si care in anii 80 i-a facut celebri pe Iron Maiden.

`Grinding Stone` a fost insa considerat un produs nereusit.

La finele lui ‘73 Gary Moore primeste un angajament de la bunul sau prieten Phil Lynott pentru a canta in Thin Lizzy. De fapt, Gary trebuia sa-l inlocuiasca pe Eric Bell care plecase datorita unor probleme de sanatate. Nici aici nu a stat prea mult, dar a lasat in urma sa excelente solo-uri si riff-uri pe albumul `Nightlife` cu etalon piesa `Still In Love With You`.

La jumatatea lui ‘75 Gary Moore devine fondator alaturi de Don Airey, Jon Hiseman si Neil Murray al grupului Colloseum 2 cu care – pana in ‘77 – canta pe 3 albume.

Gary Moore lasa proiectul Colleseum 2 si se reintoarce la hard rock si inregistreaza albumul `Back On The Streets` – lansat in 1978.

La finele lui ‘79 ajunge din nou la Thin Lizzy, unde il inlocuieste pe Brian Robertson. Inregistreaza cu acestia discul `Black Rose`, dar dupa cateva luni o i-a din nou pe cont propriu si, in 1980, formeaza cvartetul G-Force cu Mark Nauseef (baterie), Willie Dee (bass/keyboards) si Tony Newton (voc).

La inregistrari au participat si cativa muzicieni invitati, printre care Joachim Kühn (keyboards) si Tom Scott (saxofon), ambii recunoscuti in perimetrul jazz. Rezultatul discului G-Force este un rock accesibil.

La sfarsitul lui 1980, Garry Moore reformeaza Garry Moore Band in formula Don Airey, Andy Pyle, Tommy Aldridge si Kenny Driscoll cu care da doar 6 concerte.

In 1981 Gary Moore il angajeaza pe Greg Lake (Emerson, Lake & Palmer) pentru show-ul de la Reading Festival, iar in 1982 ii aduce langa el pe Neil Murray (bass/ex. Colloseum II), Charlie Huhn (vocal/ex. Ted Nugent), Ian Paice (baterie/Deep Purple) si Don Airey (keyboards/ex. Rainbow) cu care inregistreaza `Corridors Of Power`. Discul a fost produs de Jeff Glixman care lucrase si cu Kansas. Materialul continea o muzica curata fara a avea insa originalitate.

Primul album semnat Gary Moore, ce a intrat in topuri si care a fost luat in calcul la nivel international a fost `Victims Of The Future` – locul 11 in Anglia si 53 in Germania. Piesa ce da greutate albumului si care a trezit interesul fata de Gary Moore este `Empty Rooms` (locul 33 in Anglia – sectiunea single-uri).

Tot in 1983 Gary Moore editeaza `Dirty Fingers`, un album care a trecut neobservat.

Anul 1984 a stat sub semnul unui turneu mondial de cinci luni, care s-a bucurat de un real succes si a avut punct final in America. Cu aceasta ocazie s-au tras multe momente si s-a realizat un album numit `We Want Moore`( locul 29 in Anglia si 52 in Germania). Discul a fost editat in octombrie 1984.

Primul album cu adevarat de referinta pentru Gary Moore a fost `Run For Cover` scos in 1985 si care a atins locul 6 in topul britanic. Pentru realizarea acestui produs el a apelat la cativa muzicieni de studio printre care s-au numarat componenti ai trupelor Frankie Goes To Hollywood si Nik Kershaw. O combinatie destul de bizara, insa cu efect la public.

Tot pe acest disc figureaza un hit compus de Gary Moore impreuna cu Phil Lynott , `Out In The Fields`.

Cu cateva luni inaintea aparitiei albumului `Wild Frontier`, Gary Moore a scris o compozitie numita `Over The Hills And Far Away` care a prins imediat si a devenit una dintre cele mai cunoscute compozitii ale sale. Aceasta piesa a facut ca viitorul album sa fie asteptat cu mare interes, iar aparitia sa in 1987 a fost un mare succes.

Anul 1988 scoate la iveala discul `After The War` (locul 23 in Anglia) si un Gary Moore cu o voce si atitudine heavy.

Gary Moore a fost atras din nou de blues si cu `Still Got The Blues` (‘90) a dat marea sa lovitura. Si-a adus aminte de idolii sai, Eric Clapton si Peter Green, si a realizat o adevarata colectie de hit-uri.

`Still Got The Blues` contine elemente tipice de blues, combinate cu propriile sale idei si a fost un adevarat revival al blues-ului britanic. La realizarea discului si-au adus contributia bateristul Brian Downey (ex. Thin Lizzy), vechiul sau basist Andy Pyle, Don Airey, dar si Albert Collins, Albert King si George Harrison. Cel mai mare succes al discului este Oh Pretty Woman.

In martie ‘92 albumul `After Hours` a scos la iveala alte compozitii blues, de calitate. O buna parte dintre acestea au fost incluse pe un alt album live aparut un an mai tarziu – in 1993 sub numele `Blues Alive`.

In noiembrie 1993 Gary Moore este invitat de catre fostul basist al grupului Cream, Jack Bruce, sa cante cu acesta la Köln, cu ocazia implinirii a 50 de ani de catre Bruce. Cu aceasta ocazie s-au pus bazele unei cooperari si-n ‘94 se editeaza un album sub titulatura BBM – adica Bruce, Baker, Moore. Baker fiind Ginger Baker de la Cream.

Pe albumul scos in 1995 si intitulat `Blues For Greeny`, Gary Moore s-a bucurat din plin de prezenta idolului sau Peter Green, fostul lider al trupei Fleetwood Mac. Interpretarea lui Moore pe disc e din nou de clasa, dar nu se stie de ce nu a mai avut succesul precedentelor.

Fanii asteptau insa ca Gary Moore sa mai revina macar odata in postura de rocker, dar incercarea lui cu `Dark Days In Paradise` nu a fost prea reusita. Acest album a incercat si altceva in afara de blues, insa fara prea mare stralucire. Poate si aparitia lui in 1997 nu a fost dintre cele mai potrivite, o perioada in care rockul si bluesul nu mai aveau forta de altadata.

Dupa 1997 Gary Moore a intrat intr-un con de umbra, dar a revenit in forta in 2001 prin discul `Back To The Blues`. Un disc ce contine 8 piese ca in vremurile bune.

In luna septembrie 2002 discografia lui Gary Moore s-a mai imbogatit cu inca un album, ”Scars”.

Discografie

Cu Skid Row

Skid (1970)

34 Hours (1971)

Gary Moore/Brush Shiels/Noel Bridgeman (1971) Released (1990)

Live And On Song – BBC Live in Concert (1969–71) Released (2006);

Gary Moore – Studio albums

Grinding Stone (1973)

Back on the Streets (1979)

G-Force (1980)

Gary Moore (1982)

Corridors of Power (1982)

Victims of the Future (1983)

Dirty Fingers (1984)

Run for Cover (1985)

Wild Frontier (1987)

After the War (1989)

Still Got the Blues (1990)

After Hours (1992)

Blues for Greeny (1995)

Dark Days in Paradise (1997)

A Different Beat (1999)

Back to the Blues (2001)

Scars (2002)

Power of the Blues (2004)

Old New Ballads Blues (2006)

Close As You Get (2007)

Bad for You Baby (2008)

Live albums

Live at the Marquee (1981)

We Want Moore! (1984)

Rockin’ Every Night – Live in Japan (1986)

Blues Alive (1993)

Live At Monsters Of Rock (2003)

Live At Montreux DVD [The Definitive Montreux Collection] (2007)

Compilation albums

Ballads & Blues 1982-1994 (1994)

Ballads & Blues 2 (1996)

Out in the Fields: the Very Best Of (1998)

Blood of Emeralds: the Very Best Of (1999)

The Best of the Blues (2002)

Have Some Moore – The Best Of (2002)

Parisienne Walkways: The Blues Collection (2003)

Back on the Streets: The Rock Collection (2003)

The Essential Gary Moore (2003)

Blue Collection/Rock Collection (2004)

The Platinum Collection (2006)

Singles de top

“Parisienne Walkways” – 1979 – No. 8

“Out in the Fields” – 1985 – No. 5

“Empty Rooms” – 1985 re-issue – No. 23

“Over the Hills and Far Away” – 1986 – No. 20

“Wild Frontier” – 1987 – No. 35

“Friday on My Mind” – 1987 – No. 26 β

“After the War” – 1989 – No. 37

“Still Got the Blues (For You)” – 1990 – No. 31

“Cold Day in Hell” – 1992 – No. 24

“Story of the Blues” – 1992 – No. 40

“Parisienne Walkways” – 1993 re-recording – No. 32;

Cu Thin Lizzy

Albume

Night Life (1974) (note that he only appears on the song “Still In Love With You”)

Remembering – Part 1 (1976) (Compilation)

Black Rose: A Rock Legend (1979)

The Continuing Saga of the Ageing Orphans (1979) (Compilation)

The Adventures of Thin Lizzy (1981) (Compilation)

Life (1983)

Dedication: The Very Best of Thin Lizzy (1991) (Compilation)

Thin Lizzy Greatest Hits (2004) (Compilation).

Cu Colloseaum

Strange New Flesh (1976)

Electric Savage (1977)

War Dance (1977);

BBM

Around The Next Dream (1994).